Am intrat sa postez un anunt pe forum (Toronto.ro) si asa am vazut linkul pentru blog.
Ultima postare din 2009 suna foarte promitator; hahaha - chiar nu credeam ca vom fi atat de ocupati.
Ma gandesc cat de mult ne bucuram noi sa citim postarile altora, bune si rele, asa ca nu mai promit dar voi incerca sa scriu cat mai des.
Ramasesem la Primul Craciun aici. Eram bucurosi, entuziasmati si gata de multe.Eh, uite povestea noastra.
Iunie 2008 o idee se infiripa in mintea noastra: ce ar fi sa plecam in Canada. Frustrati si satui de toata munca fara nici o siguranta in viitor din Romania, am zis nu se mai poate.
Mama mea are o sora in Canada, plecata de ceva ani, cu familia, si mai zicea ca de ce nu incercam si noi; ca suntem tineri si avem sanse sa facem ceva pt noi si copii. Ei plecasera printr-o firma de emigrare, dar stiau ca poti sa faci dosarul si singur, salvezi ceva bani.Problema la noi a fost timpul: nu am avut timpul fizic necesar sa pregatim totul singuri; asa ca am apelat la o firma.
Tot procesul de pregatire a dosarului, a invatarii limbii franceze, a pregatirii de interviu si interviul in sine, au adunat 10 luni. Multi nervi, emotii, frustrare, bani, munca, lacrimi si speranta; speranta ca tot ce facem merita pt viitorul nostru. Am avut interviul pe 1 Aprilie 2009 si nu a fost o gluma. A fost greu si lung; au urmat apoi medicalele, dupa alte 2 luni, si apoi vizele, dupa alte 2 luni.Si asa in August eram cu vize si gata de plecare.
Plecarea s-a petrecut abia in Noiembrie, am avut multe lucruri de pus la punct inainte de plecare.
15 Noiembrie 2009, 2 copii si doi adulti, cu toata viata in 8 valize, urcau in avion din Budapesta spre Londra si apoi spre Toronto, Canada.
Drumul a fost super: fara turbulente, senin, si ziua aproape tot zborul. De la Budapesta la Londra a fost scurt, dar avionul a fost foarte comfortabil; am avut chiar si ceva gustare daca imi amintesc bine. Escala la Londra era de 2h; apoi inca 8h de zbor si gata.
Am ajuns. Obositi, dar entuziasmati. Am trecut cu bine de toata tevatura cu actele si bagajele din aeroport.
Intalnirea cu rudele si o familie de prieteni a fost plina de emotii. Ne-am imbarcat in doua masini si am plecat spre NOUA CASA.
Unchiul meu a inchiriat un apartament pt noi in cladirea in care locuiesc si ei. Asta ne-a bucurat f mult. Stiam ca au pregatit in apartament cate ceva, cat sa nu fie o casa goala si rece, dar niciodata nu ne-am fi asteptat la ce am gasit. O casa calda si primitoare, cu tot strictul necesar.A insemnat foaret mult pt noi si pt copii.
Nimic nu e mai greu decat sa intri intr-o tara straina cu cateva lucrusoare, sa nu stii ce urmeaza si ce te asteapta; sa ai doi copii carora le-ai promis ca vi la mai bine( ca nici in Romania nu le fusese rau); si sa te gandesti cum vor accepta inceputul unei vieti noi, fara multe din lucrurile cu care erau obisnuiti.
Primele luni au zburati sa mai cumparam una alta, sa facem actele, sa inscriem copiii la scoala, sa ne inscriem si noi la scoala. Apoi a venit Craciunul; a fost un vis. Am fost toti impreuna, cu prieteni si rude; bradut si o gramada de cadouri, o masa traditional romaneasca, multa bucurie: viata era frumoasa.
Copiii erau ok la scoala, noi la fel.In decembrie eu am inceput un curs in administratie si customer service. Asta mi-a ocupat timpul pana in Martie; am avut practica 6 sapt la o firma.
primul job a fost part-time si in Iunie m-am angajat full time. Sotul meu mergea in continuare la scoala, pt Engleza.
Norocul nostru a fost ca am venit cu bani si ne-am permis luxul sa nu muncim nici unul pt cateva luni bune. Asa am reusit sa facem scoala, sa ne luam masina, sa calatorim si sa ne bucuram de o bine meritata vacanta.
Si da, este un lux: a costat o caruta de bani, dar nu regret un cent.Acum cand muncim non-stop realizam cat de norocosi am fost sa avem toate lunile alea de vacanta. Am vazut atat de multe locuri, avem atat de multe poze si amintiri, a meritat.
Dupa ce eu am inceput munca full-time, viata noastra a inceput sa intre pe un fagas normal cu fiecare zi care trecea. A mai durat ceva timp pana s-au asezat lucrurile, dar asta am sa scriu intr-o alta zi...
Paste fericit tuturor!
